A devenit o tradiție ca în fiecare vară, copiii din familile defaforizate din Cisnădie, cuprinși în timpul anului școlar în programul after-school al Asociației „Speranță și Zâmbet”, Cisnadie coordonat de doamna Jeni Czenter, să participe într-o tabără de vară.
În acest an, in perioada 15-21 august celor 30 de copii participanți li s-au oferit 7 zile de neuitat la Cârțișoara, la pensiunea Casa Dușe.
În sprijinul Asociației a venit CONSILIUL JUDETEAN SIBIU, în cadrul Programului acţiunilor din domeniul sportului în judeţul Sibiu pe anul 2015- sportul pentru toți, Astfel sub deviza „Sănătate prin Sport”, copiii și-au luat zilnic doza de sănătate prin exerciții de înviorari si jocuri sportive ca fotbal, handbal, volei, alergare, trasul sforii, săritul cu saci, înot.
De neuitat a fost vizita la păstrăvăria Albota, unde copiii au servit o masă caldă și tradiționalul „papanaș”. Masa a fost oferită de SC.Sobis, prin bunăvoința domnului Gigi Sorici.
Programul sportiv a fost completat zilnic cu un program de educație școlară, adaptat necesităților fiecărui copil din clasele II – VIII.
Timpul rămas liber, dintre cele doua activități: sportive și școlare a fost plăcut ocupat cu numeroase jocuri distractive și ateliere creative. Seara s-a încheiat cu mult așteptatul dans.
O echipă din Germania, care a sprijinit si financiar tabăra prin initierea proiectului BRICK OF LIFE –caramiZile vietii i-a introdus pe copii în lumea clovnilor, împărtășindu-le secretele distractivei meseri.
Copiii s-au înfructat din plin din bunătățile oferite de SC.Trans-Agape: cozonaci, covrigi, kecsuri.
În unaminitate, toți copiii au regretat plecarea din tabără, după 7 zile de muncă, sport, și distracție.
În numele Asociației „Speranță și Zâmbet”, Jeni Czenter, inițiatoarea și sufletul taberei, mulțumește tuturor celor care au facut posibilă realizarea taberei pentru care si Primăria Cisnădie , Asociatiei :”Kinder Hilfe für Siebenbürger” din Germania, si Hotel Grand Aduce sincere mulțumiri animatorilor care au lucrat cu multă initiativa si dăruire cu copiii.
Multumim d-lui primar Gh HUJA pentru tot sprijinul acordat in realizarea actiunilor intreprinse.


